sa ma pierd…

mi-am deschis ochii si am inceput sa ma caut; nu stiam unde sunt;am disparut;incerc sa caut un motiv pt care am disparut;nimic…nimeni..unde sunt?? poate cineva sa ma ajute? cine m-a furat?? ma vreau inapoi!! de ce imi faceti asta? cu ce am gresit? sunt un om bun. caut si gasesc o bratara. o pun pe mana si incepe sa imi fie somn. am gasit si o floare in vaza langa cactusul cu tzepii mari. ma arunc asupra florii si ma ranesc rau..unde imi e durerea?? cine mi-o ia?? ma vreau inapoi..dau sa ma incalt, dar nu am sosete. imi pun mana pe cap, dar nu mai aveam par..in final imi gasesc hainele si ma imbrac.vreau sa ies afara,trebuie sa deschid usa.dar usa nu mai e..cum mai ies afara daca nu pot deschide usa?? am cheile in mana dar nu le pot folosi!! inebunesc? vad fereastra e deschisa si vad calul inaripat acolo in drum, mancand dintr-un pepene mare si rotund. vreau si eu putin!! ma apropii sa il ridic dar se sperie si fuge! acum si calul e suparat pe mine. dau sa il incalec si ma tin strans de coama lui. i soptes la ureche:”du-ma…..la….mine”. si se ridica calul meu si bate cu potcoava in pamant si il crapa..il sparge si o lumina mare de din jos. se arunca cu mine in groapa si zboara printre radacini si pietre, printre viermi si cartite, zboara calul meu in noroi si ape de fantani..apoi se linisteste si incepe sa clipeasca speriat. a dat peste o cutie de lemn. vrea sa o sparga, dar nu merge..uite si usa mea..bag mana in buzunar si scot cheile pline de rugina. bag cheia in usa, se deschide si un val de intuneric si lumina imi lovesc ochii. am orbit din nou..incerc sa ma bag inauntru.calul meu inchide cutia si ma lasa singur in sicriul meu. aici e ce caut? aici trebuia sa ajung? dar cineva mai e aici..sunt eu? simt parfumul imbatator al parului blond si lung..i ating pieptul uscat si o prind, o asez pieptul pe meu. o iau de mana si ma intreb unde e inelul..”cred ca e sub pat iubitule”, imi striga o voce din cap. te invelesc sa nu iti fie frig, iti sterg fruntea prafuita cu cravata mea, iti alung gandurile cu sarutul meu.m-am gasit. sunt din nou cu mine! inchid ochii si… atipesc o secunda din eternitate…

eu dar nu eu..

in mine nu mai sunt eu…si incerc sa vorbesc cu acela…
nu vrea sa ma asculte..parca tace…strig la el..dar tot indiferent…
nu il pot vedea…el insa ma poate atinge si atingerea lui ma arde pe inima…
sunt sedat in propriul corp condus de un neom ce nu vrea a-mi da drumul…
imi pare rau pentru ce am ajuns..nu e vina mea..nu e vina nimanui…
doar s-a intamplat…astfel, un gand imi trece fulgerator prin minte si ma indeamna sa aplec capul si sa ascult tacerea lui…
ma invart intr-un cerc nebunesc si nu mai pot iesi, dar nici nu mai vreau..caci aici sunt singur cu el iar afara voi toti vreti sa muscati din mine…
am sa ma ascund aici mereu cu cel ce tace, o sa invat sa vorbesc si eu limba lui iar apoi voi toti ce credeati ca am murit va veti intreba cum ar fi fost daca….

mereu azi, mereu maine, mereu

o piesa de lut modelata de maini atente si fine..un pion singuratic pe jumatatea lui de tabla..o petala ce refuza sa cada din floare..o pasare ce isi urma ultimul zbor si savura fiecare adiere de vant..privirea detinutului care iese in libertate..lacrima mamei cand isi saruta pruncul pt prima oara..un bilet de tren calcat in picioare de mii de oameni..un ultim gand al condamnatului la moarte si ultima dorinta a muribundului..o vioara in podul ingust si calduros care vibreaza la suieratul vantului..bataia inimilor noastre cand i-am daruit prima floare..primul meu vis..un regret pt ceva ce nu doream sa se termine asa brusc..lacrima ce se pierde cand cade in praf..te iubesc mereu azi..mereu maine..mereu..iubesc viata chiar daca plang chiar daca zambesc, mai ales cand te am in brate si  pot sa iti arat  ce e iubirea cand esti tu si eu..cand suntem noi doi, undeva in lumea noastra, povestea fiecarui obiect, povestea ce o citesc eu, iar tu ma vezi citind, mereu azi, mereu maine, mereu..

Povestea unui mort

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa….mă înec în gândurile mele care sunt tot mai grele de privit chiar şi acolo, adânc în cap. parcă îmi înjunghie tot corpul şi vor să mă pună la pamânt. mă las pradă durerii căci vreau să văd cât pot rezista şi văd cum toate amintirile mă astupă şi toţi oamenii din viaţa mea mă acoperă ca nişte arbori cu crengile imense şi putrede căci mult păcat au păstrat. sunt înărborat într-o mare de întuneric, simt cum tzipetele mele se transformă în viermi care imi cad pe piept mai apoi în pământ şi se fac scrum. o ceaţă densă îmi albeşte privirea şi sclipiri de argint din privirea robilor pădurii ce se târăsc, îmi captează încet atenţia şi mă fac să uit de întunericul ce îl simt tot mai aproape. foşnesc ierburile putrezinde din jurul meu, miros de moarte peste tot. îmi e silă să întind mâna să mă întind cumva să cer ajutorul. strig şi nimic nu îi face sa priveasca în jos, ei, înţelepţii ce îşi adună scoarţa cazută blestemată le fie. ei care ar trebui sa ajute, ahhhh. aaahhhhhhhhhh. vânturi reci îmi bat în ceafă şi mă lasă să mă amăgesc singur, că de asta aveam nevoie. nici nu pot a plânge căci ar fi irosire de lacrimi. dar ce mai contează…sunt mort şi cu morţii nimeni nu se bagă în seamă. încerc să îmi îngrop capul şi mai tare în pământ şi mă întreb la fiecare clipire dacă sunt mort sau nu..şi îmi spun încet că de aş fi mort aş înota în adâncile lacuri ale Edenului ca să mă spăl de mizeria lumii ce m-a ucis sau în care am murit. nu mă lasă nici să mor…cum să mor aici şi acum..sunt blestemat să mă întind în toată glia şi sa se hrănească ei din mine, cei ce îşi adună scoarţa sfârtecată de timp. ingâmfaţii dracului!! ei care ar trebui sa ajute..înţelepţii!! veţi arde !! simt cum îmi intră suflete pe sub piele şi mă rod. tot ce mi-a mai rămas e mirosul şi viermii care ma mângâie pe piele. încep şi ei sa devină tot mai lacomi şi intră în mine şi îşi doresc tot mai mult. sunt consumat de toată natura care m-a creat. sunt util după moarte..mă simt mort…e plăcut. m-am resemnat, nu mai ţip şi aştept să văd cum voi mai simţi după ce trupul meu va fi împrăştiat pe toată glia pământului, în toate colţurile nepăşite de om, în toata existenţa, în toată viaţa, în întreaga ei splendoare..sunt un mort care vrea să tacă, un mort care vrea să vadă fără ochi, un mort care si-ar mai dori picioar doar ca să se urce in arbori şi să le rupă crengile, sunt plin de înţelepciune…daaaaaaaaa…sunt plin de nebunieeee..sunt etern..sunt orb..sunt mut..sunt surd..sunt fără simţire..mai am puţină amintire şi un ochi care mai plânge din când în când…

Neintelesi

cuget minte cugetare, dulce ingandurare..posomorat si urat de tot, stau pe un scaun rupt..si scriu..:))..de-a dreptu’ comic!! afara e innorat si astept sa ploua. Nimic mai simplu. Pot oare stropi de ploaie sa imi curete gandurile? scot capul pe geam..dar inca nu ploua..dau sa ma intorc si  un strop ma imi cade pe frunte..deja mii spala trotuarele si racoresc acoperisurile..imi intind gatul sa ies pe geam cat mai mult poate ma racoresc si eu cumva..in mana aveam scrisoarea pt tine..s-a udat..nuuuu!! si m-am chinuit atat de mult sa o fac cat mai bine!! nuu.acum nu mai am chef sa o refac si oricum am uitat multe idei. ma pun sa scriu din nou si..imi amintesc incet, in loc sa scriu “mi-e dor” prefer sa scriu “a trecut mult timp”..in loc de “ma doare”prefer sa scriu “acum e mai bine”. Si am rescris pagina stearsa. Deodata ploaia a trecut. a trecut cu ea si gandul meu sincer si s-a pierdut in balti murdare si adanci..