Povestea unui mort

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa….mă înec în gândurile mele care sunt tot mai grele de privit chiar şi acolo, adânc în cap. parcă îmi înjunghie tot corpul şi vor să mă pună la pamânt. mă las pradă durerii căci vreau să văd cât pot rezista şi văd cum toate amintirile mă astupă şi toţi oamenii din viaţa mea mă acoperă ca nişte arbori cu crengile imense şi putrede căci mult păcat au păstrat. sunt înărborat într-o mare de întuneric, simt cum tzipetele mele se transformă în viermi care imi cad pe piept mai apoi în pământ şi se fac scrum. o ceaţă densă îmi albeşte privirea şi sclipiri de argint din privirea robilor pădurii ce se târăsc, îmi captează încet atenţia şi mă fac să uit de întunericul ce îl simt tot mai aproape. foşnesc ierburile putrezinde din jurul meu, miros de moarte peste tot. îmi e silă să întind mâna să mă întind cumva să cer ajutorul. strig şi nimic nu îi face sa priveasca în jos, ei, înţelepţii ce îşi adună scoarţa cazută blestemată le fie. ei care ar trebui sa ajute, ahhhh. aaahhhhhhhhhh. vânturi reci îmi bat în ceafă şi mă lasă să mă amăgesc singur, că de asta aveam nevoie. nici nu pot a plânge căci ar fi irosire de lacrimi. dar ce mai contează…sunt mort şi cu morţii nimeni nu se bagă în seamă. încerc să îmi îngrop capul şi mai tare în pământ şi mă întreb la fiecare clipire dacă sunt mort sau nu..şi îmi spun încet că de aş fi mort aş înota în adâncile lacuri ale Edenului ca să mă spăl de mizeria lumii ce m-a ucis sau în care am murit. nu mă lasă nici să mor…cum să mor aici şi acum..sunt blestemat să mă întind în toată glia şi sa se hrănească ei din mine, cei ce îşi adună scoarţa sfârtecată de timp. ingâmfaţii dracului!! ei care ar trebui sa ajute..înţelepţii!! veţi arde !! simt cum îmi intră suflete pe sub piele şi mă rod. tot ce mi-a mai rămas e mirosul şi viermii care ma mângâie pe piele. încep şi ei sa devină tot mai lacomi şi intră în mine şi îşi doresc tot mai mult. sunt consumat de toată natura care m-a creat. sunt util după moarte..mă simt mort…e plăcut. m-am resemnat, nu mai ţip şi aştept să văd cum voi mai simţi după ce trupul meu va fi împrăştiat pe toată glia pământului, în toate colţurile nepăşite de om, în toata existenţa, în toată viaţa, în întreaga ei splendoare..sunt un mort care vrea să tacă, un mort care vrea să vadă fără ochi, un mort care si-ar mai dori picioar doar ca să se urce in arbori şi să le rupă crengile, sunt plin de înţelepciune…daaaaaaaaa…sunt plin de nebunieeee..sunt etern..sunt orb..sunt mut..sunt surd..sunt fără simţire..mai am puţină amintire şi un ochi care mai plânge din când în când…